THIS IS IT!

octombrie 16, 2009 Cătălin 7 comentarii

Acestea fiind zise, vă anunţ că am decis să pun punct activităţii mele de blogger pe ccraciun.wordpress.com. Unii au aflat deja de decizia mea, alţii probabil vor fi un pic suprinşi, iar restul probabil se aşteptau deja la asta.

Şi pentru că mai am câte ceva de spus, mă veţi găsi începând de astăzi pe blogul craciun.in unde ideile îmi vor fi găzduite prin amabilitatea Linux Security Group.

Să nu săriţi pe mine că tema aleasă este urâtă, pentru că momentan este “decopertată” şi urmează sa o “zugrăvesc”, iar  în final poate că va ajunge şi frumoasă. De asemenea, mai sunt multe de făcut printre “noile coperţi”, dar am decis să le fac pe parcurs pentru că nu avea niciun rost să mai amân schimbarea… în fond eram şi eu un pic nerăbdător. :) Chiar dacă  se spune că un blog nefinisat alungă audienţa, sper ca cei 3-4 fideli cititori ai mei să nu fie înspăimântaţi de ceea ce vor vedea şi să mai aibe un pic de răbdare şi de înţelegere.

Partenerii mei de link exchange sunt rugaţi pe măsură ce vor schimba link-ul către noul domeniu să îmi dea de ştire ori printr-un comentariu aici, ori prin pagina de Contact, după cum le este mai uşor. Las asta la “libera” informare şi nu vă anunţ eu, tocmai pentru că NU doresc să-mi vină prea multe linkuri deodată către noul domeniu. De asemenea blogroll-ul meu rămâne deocamdată aici, unde mai are cât de cât ceva “juice” de oferit; pe măsură ce noul domeniu va câştiga o oarecare autoritate pentru motoarele de căutare, voi adăuga şi linkurile către voi. Dacă există orice fel de nelămurire pe tema asta, nu ezitaţi să mă contactaţi.

În finalul acestui post, pot spune că am pornit acest blog doar ca unealtă de promovare pentru alt site şi fără nicio intenţie de a continua sau de a mă implica prea mult în activitatea de blogger. Ulterior a început să-mi placă să scriu şi să socializez prin mediul online, asta ducând inevitabil la decizia luată astăzi. Am avut multe de învăţat, am aflat lucruri interesante şi am descoperit oameni care au ceva care chiar merită spus şi mai ales citit.

Ca statistici, pe scurt: primul articol l-am scris în data de 20 Aprilie 2009 şi de atunci am scris 105 articole, care au primit 423 comentarii. Pentru cele 6 luni scurse, înseamnă o medie de aproximativ 17 articole pe lună.
Pe noul blog nu pot promite că voi scrie mai des, mai frumos, sau mai amuzant. Voi continua acelaşi lucru început aici, numai că într-o manieră mult mai flexibilă ca design şi funcţionalitate.

Vă mulţumesc.

Categories: Uncategorized

Un top 5 subiectiv

octombrie 16, 2009 Cătălin 2 comentarii

Şi dacă ţi-am captat atenţia şi vrei să arunci o privire peste ce am scris până acum, am selectat mai jos 15 articole pe care le consider eu mai interesante.

Restul articolelor sunt disponibile în ARHIVĂ.

Amuzante Diverse Fotografie

Dacă ţi-a plăcut vreunul, nu ezita să-mi dai un feedback.

Categories: Uncategorized

Parteneri

octombrie 16, 2009 Cătălin Lăsați un comentariu

Mai jos puteţi găsi adresele web ale site-urilor cu care colaborez. Pentru mai multe informaţii, mă puteţi contacta folosind formularul de Contact.

Stiri sportive
Informatii din fotbal, gimnastica, fitness, tenis.
Yahoo Status
Verifica cine sta pe invisible in messenger.
Solutii Linux
Administrare servere Linux
Categories: Uncategorized