THIS IS IT!
Acestea fiind zise, vă anunţ că am decis să pun punct activităţii mele de blogger pe ccraciun.wordpress.com. Unii au aflat deja de decizia mea, alţii probabil vor fi un pic suprinşi, iar restul probabil se aşteptau deja la asta.
Şi pentru că mai am câte ceva de spus, mă veţi găsi începând de astăzi pe blogul craciun.in unde ideile îmi vor fi găzduite prin amabilitatea Linux Security Group.
Să nu săriţi pe mine că tema aleasă este urâtă, pentru că momentan este “decopertată” şi urmează sa o “zugrăvesc”, iar în final poate că va ajunge şi frumoasă. De asemenea, mai sunt multe de făcut printre “noile coperţi”, dar am decis să le fac pe parcurs pentru că nu avea niciun rost să mai amân schimbarea… în fond eram şi eu un pic nerăbdător.
Chiar dacă se spune că un blog nefinisat alungă audienţa, sper ca cei 3-4 fideli cititori ai mei să nu fie înspăimântaţi de ceea ce vor vedea şi să mai aibe un pic de răbdare şi de înţelegere.
Partenerii mei de link exchange sunt rugaţi pe măsură ce vor schimba link-ul către noul domeniu să îmi dea de ştire ori printr-un comentariu aici, ori prin pagina de Contact, după cum le este mai uşor. Las asta la “libera” informare şi nu vă anunţ eu, tocmai pentru că NU doresc să-mi vină prea multe linkuri deodată către noul domeniu. De asemenea blogroll-ul meu rămâne deocamdată aici, unde mai are cât de cât ceva “juice” de oferit; pe măsură ce noul domeniu va câştiga o oarecare autoritate pentru motoarele de căutare, voi adăuga şi linkurile către voi. Dacă există orice fel de nelămurire pe tema asta, nu ezitaţi să mă contactaţi.
În finalul acestui post, pot spune că am pornit acest blog doar ca unealtă de promovare pentru alt site şi fără nicio intenţie de a continua sau de a mă implica prea mult în activitatea de blogger. Ulterior a început să-mi placă să scriu şi să socializez prin mediul online, asta ducând inevitabil la decizia luată astăzi. Am avut multe de învăţat, am aflat lucruri interesante şi am descoperit oameni care au ceva care chiar merită spus şi mai ales citit.
Ca statistici, pe scurt: primul articol l-am scris în data de 20 Aprilie 2009 şi de atunci am scris 105 articole, care au primit 423 comentarii. Pentru cele 6 luni scurse, înseamnă o medie de aproximativ 17 articole pe lună.
Pe noul blog nu pot promite că voi scrie mai des, mai frumos, sau mai amuzant. Voi continua acelaşi lucru început aici, numai că într-o manieră mult mai flexibilă ca design şi funcţionalitate.
Vă mulţumesc.




Daca te pot ajuta cu ceva pe noul blog te ajut cu placere, sa stii ca poti conta pe mine…
Mersi, sa stii ca apreciez asta! Daca nu-i dau de cap la vreo problema, o sa te bâzâi.
Deci zici să schimb linkul spre tine? Sau nu? M-am uitat, şi chiar aşa dezbrăcată, tema n-arată rău.
Păi transfera blogul cu totul apoi fa o redirectionare de pe ăsta pe ăla.
@Ionutu: Da, te rog cand poti, modifica-l pe noul domeniu. Probabil am fost un pic ambiguu; stiu ca e de evitat dpdv SEO sa obtii dintr-o data un nr mare de linkuri si imi era teama sa nu schimbe toata lumea din prima zi.
Este o mare limitare a wp.com fata de blogspot.com unde se poate face asta gratuit si f. simplu (cum ai facut tu de exemplu).
@Eftimie: stiu, asa era recomandat, dar pe wordpress.com nu se poate face decat maparea domeniului care costa 10$/an (detalii aici). Nu era o avere, insa nu obtineam decat folosirea numelui de domeniu care nu ma ajuta cu nimic. Eu vroiam teme, pluginuri, acces http://ftp... fite d-astea.
Am schimbat si eu. Scuze daca e prea repede, dar altfel uit
)
Mersi frumos. E ok asa.
link exchange?!
blogu meu–>
http://seducatori.blogspot.com
daca mai adaugat trimite mesaj cu adresa ta
Cand spui CLOSED la acest blog ?!